Blog: Ei sunt dansatorii cu care ne mandrim

    Poveștile lor încep întotdeauna la fel. Istoria oricărui dansator se clădește în jurul primului profesor. El este cel care setează termenul de comparație. De-ai ști de la-nceput unde te duce, cu siguranță te-ai mai gândi o dată. În călătoria noastră prin viață, deși trăim mult, rămânem cu puțin – de cele mai multe ori, cu amintiri. Acele crâmpeie la care facem referire de-a lungul timpului, independent de voința noastră. Așa mi-o amintesc eu pe „Doamna”. Aveam o vârstă mult prea fragedă ca să conteze și numele. Oricum aveam loc în viața mea doar de două femei: Mama și Doamna. De fapt, nu mi-o amintesc atât de mult pe ea, cât vocea ei. Și mersul! Avea femeia aia un mers de-mi stătea inima-n loc. Sunetul tocurilor ei pe parchet este primul ritm pe care l-am conștientizat vreodată, cu pași egali, la fel de apăsați și de sonori.

    Iar vocea, atât de impunătoare, mă activa instant. Dacă ochii sunt oglinda sufletului, vocea ar putea fi un fel de etichetă a personalității. Atât de precisă! Acum, când ii rememorez îndemnurile, îmi dau seama că dansul te învață cel puțin o lecție de viață: Ține capul sus! Probabil ei îi datorez mare parte din ce pot să dansez astăzi. Și din fericire, din mâna ei au ieșit atâția. Tot ei ii datorez și faptul că mi-a setat un standard înalt în aprecierea altora de aceeași meserie. Pentru că de la ultima oră cu ea, nu mi-au mai lucit ochii cu o asemenea admirație decât la prima tangență cu ei – cei 4 revoluționari. Această primă întâlnire, pe care am avut-o într-un plan departe de a fi real, a trezit în mine, pe lângă emoție, un sentiment de speranță sădit cu încrederea că „Se poate”!

    Au fost de la început, și continuă să fie, un exemplu ce îndeamnă prin simpla existență la a vrea mai mult, de la tine, de la dans, de la orice mișcare ai fi știut să faci până în momentul respectiv. I-am cunoscut în primul rând ca dansatori, nu ca profesori. Mi-au dat sentimentul acela de „așa vreau să fiu și eu"! Dar ca să fii profesor trebuie să știi meserie! Trebuie să fii înzestrat. E drept că pedagogia se învață, dar nu prea te lași de dans pentru asta. O iei de pe drum. O iei din toate dățile în care ție nu ți-a ieșit și consolidezi cu momentul în care în sfârșit se întâmplă. De aceea cred că nu poți fi un profesor de dans desăvârșit decât dacă ești un dansator extraordinar. Reversul nu e neapărat valabil. Se poate să ai harul propovăduirii, dar dacă nu ai uneltele necesare, învățătura nu se materializează. Rămâne teorie. Și teorie știm cu toții. Vorba aia, practica ne omoară!

    Am convingerea că profesorul este cel la care nu te saturi să te uiți, cel la care te raportezi în orice mișcare îți dorești să stăpânești, cel care te inspira, cel a cărui voce o ai înregistrată în minte cu numărătoarea pe care o folosești atunci când repeți singur acasă. Tot el este cel care îți dă încredere când te simte vulnerabil, care îți vede slăbiciunile și te forțează să le depășești, cel care caută în tine cea mai bună versiune și se folosește de toate metodele ca să o scoată la iveală. Ăsta este profesorul pe care eu nu l-am găsit decât atunci când am decis să merg la cursurile școlii Revolucion del Cuerpo. N-am știut asta de la început. A fost o încercare, ca multe altele. Decizia a venit ca urmare a experienței Melodia Project, ce mi-a dat șansa de a vedea și altceva și mi-a stârnit o dorință nestăvilită de a învăța. Cineva mi-a spus odată: „Dacă te găsești vreodată în situația în care ai de ales, alege să înveți!”. Așa am făcut. Și am învățat de la ei esența dansului. Nu atât să dansez, cât de ce o fac și cum anume. Îmi lasă de multe ori senzația că sunt un izvor nesecat de informație. Nu e curs de la care să plec fără să nu-mi rămână ceva întipărit în minte. Acele mici detalii care fac diferența!

    Aș zice că trăiesc un sentiment de regret că n-am început salsa sub aripile lor, dar în același timp mă bucur. Aș fi învățat probabil mai repede și mai bine să dansez, dar n-aș fi știut să-i apreciez așa cum o fac acum. Ca începător ești uimit de orice e nou, așa cum primii mei profesori de salsa mi s-au părut senzaționali (si nu, nu există termen de comparație). Dar trecut deja prin câteva ape, apreciezi altfel. Aș fi zis probabil că sunt minunați, acum spun însă că sunt extraordinari – în toată puterea cuvântului. În acel sens propriu, de a fi în afara ordinarului, a tuturor celor văzute în peisajul latino din țara noastră – sunt contactul nostru cu progresul.

    Ei sunt cei care dau curs unei noi generații de dansatori, cei care pun bazele unui nou sistem de valori în dans. Pentru că ceea ce mă impresionează cel mai mult în ce-i privește este, nu atât perfecționismul mișcărilor, cât ingeniozitatea din dansul lor. Da, sunt foarte tehnici, bine lucrați, acordă mare atenție detaliilor, au un simț al frumosului bine implementat în dans, dar asta poate avea orice dansator suficient de ambițios. E regulă fără cusur: îți dorești, muncești, muncești până reușești! În schimb, ei au ceva mai mult de atât: au acea sclipire ce-ți taie respirația pentru câteva secunde. Un fel de a se exprima prin muzică ce depășește cu mult limita dansului în sine. O îmbinare a interpretării muzicii cu mișcări clare, executate cu lejeritate și o atitudine impecabilă fix în momente în care nu știi de unde a picat. După cum zice un prieten de-al meu, ai senzația că sfidează legea gravitației. Îi admir și ii susțin necondiționat. Să se audă peste tot de ei! Pentru ca și-au ales al naibii de bine numele. Impresionează prin esență, o revoluție a trupului, și te lasă pe tine să descoperi că de fapt se întinde pe mai multe planuri decât cel vizual – e o stare de spirit, una la care ajungi doar dacă ai în față astfel de modele cum sunt cei pe care ii consider demni de a se numi profesori de salsa.

Ai noștri sunt! Și cu ei ne mândrim!