Cu siguranta fiecare are preferintele lui in orice domeniu, iar atunci cand te apuci de dans, cu atat mai mult, cred. Am incercat sa imi explic de ce, atunci cand am inceput salsa, acum 2 ani… NU imi placea kizomba… si nici bachata… . Privind restrospectiv, incerc sa fac o analiza a catorva explicatii pro si contra.
Cand incepi un dans, il incepi din diverse motive, nu detaliez, caci e un capitol separat, insa, cred ca problema apare atunci cand vii setat cu niste idei preconcepute si nu ii dai nici o sansa, din start, unui alt dans, despre care stii doar ca… NU iti place. Am incercat in acesti doi ani sa despic putin firul in patru, pornind de la o introspectie emotionala, sufleteasca si terminand cu aspecte tehnice si muzicale descoperite in kizomba, dans care nu imi placea sau de care, poate imi era frica. Cred ca, din punct de vedere emotional, toti intram in aceasta lume fascinanta a dansului cu un bagaj mai mare sau mai mic… iar cand esti putin blocat la acest capitol, e normal ca o apropiere fireasca “kizombiana” sa te sperie si sa nu o intelegi…chiar daca profesorii iti vorbesc despre “open position” si “closed position”.
Cred ca asa am inceput eu, cu intrebari de genul “de ce nu imi place kizomba”, ce anume nu imi place mai precis la acest dans… si am ajuns sa le iau pe rand: muzica ei abia o descopeream, iar cand auzeam ca lumea o compara cu tangoul (de tango eram indragostita dintotdeauna), mi se parea o adevarata blasfemie… si am inceput sa “intru”: mai intai… in oglinda. Esec total… ceea ce vedeam in oglinda ma facea sa tin capul indreptat oriunde in alta parte, si nu catre o imagine a mea atat de noua si de diferita, analizand un corp care incearca sa se “impamanteze” si sa “ruleze”… . Cred ca, in cazul kizombei e cam greu sa poti “da bine” din prima…poate ca e prea socant, mai ales pentru cineva care nu a facut mult dans… mi se parea ca trebuia sa arati doar intr-un anumit fel pentru “a da bine in oglinda”… iar pana inveti miscarile, trebuie sa recunoastem ca inceputurile nu sunt tocmai incurajatoare. Apoi am inceput sa incerc sa inteleg ce se intampla in acea muzica tribala si am “sapat” catre partea mai… “salbatica”, citind cate ceva despre originile ei si incercand sa analizez amestecul de ritmuri. Lucrurile incepeau usor, usor sa se aseze si am inceput sa ii dau o sansa… ca in orice alt aspect al vietii, atunci cand intri in acea problema, deja nu mai este atat de stresanta. Cu siguranta exista in noi toti si o alta latura mai salbatica pe care ne-o recunoastem sau nu si, cred ca atunci cand incepi sa ii acorzi atentie, ea incepe sa iasa intr-o forma mai bruta, poate, la inceput, apoi incepe sa se cizeleze… .
In povestea analizei mele, problema ramanea atunci cand vedeam dansatori in cazul carora conexiunea, atat de specifica si sensibila a kizombei, lipsea cu desavarsire, mai grav, chiar, lucrurile luand un aspect extrem de vulgar. Cred ca aceasta parte mi-a luat cel mai mult timp: da, consider ca granita intre Vulgar si “Kizombian” este extrem de mica si poti sa aluneci in banalul vulgarului foarte repede, poate mai repede decat in cazul oricarui alt dans (acelasi lucru il pot spune si in cazul bachatei). Si de aici cred ca a urmat un alt blocaj, sau, de fapt, il aveam imprimat si pe acesta: gaseam foarte multa vulgaritate in dansurile pe care le analizam si, automat, un soi de blasfemie, pentru ca dupa mine, dansul trebuia sa fie doar elegant… well… . De aceea am inceput sa selectez, mai bine zis sa “tai” din primele miscari pe care le vedeam in diverse clipuri si am ajuns la concluzia ca din 5 imi placea doar 1, daca se intampla asta. Cateodata, din dorinta de a face mai mult, exgeram exact acolo unde nu trebuie si in acest dans consider ca acel dicton “less is more” are partea lui de adevar. Cred ca este foarte usor de confundat misterul salbatic al kizombei cu vulgarul manelelor si a “datului din toate alea” doar pentru “a da bine”. Cred ca aceste ritmuri cu origini atat de misterioase si ancestrale inseamna mult mai mult decat o lascivitate superficiala si, de aceea, consider ca o selectie mai riguroasa, o analiza mai profunda si o abordare mai sprirituala a acestui dans isi merita toate drepturile. Ca in orice dans, atunci cand lucrurile incep sa se lege iar picioarele si corpul sa te asculte si sa dea bine…cred ca incepem sa declaram ca, de fapt, nu e chiar asa urat acel dans. (hmmm, inca lucrez la acest capitol in cazul bachatei dominicane 🙂
NU pot sa trec prin aceasta analiza fara sa amintesc de rabdarea uluitoare a profesorilor mei, carora nu voi putea sa le multumesc vreodata indeajuns pentru ca m-au suportat si au continuat sa imi explice esenta acestui dans chiar si atunci cand eu eram pe punctul de a izbucni in lacrimi… nu, e clar ca nu e usor, iar conexiunea “kizombiana” cred ca merita pagini intregi de discutii… . Inceputurile ne sperie pe toti, iar cand necunoscutul se imbina cu un emotional problematic, e nevoie de o analiza mai profunda, caci, asa cum spun marii intelepti, atat problemele cat si raspunsurile zac adanc ingropate in noi.